.Index Actualitate

INSEMEX veghează la închiderea minelor

84-300x225Peste 100 de mii de euro pentru un an de zile. Închiderea celor trei unităţi miniere din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului este un proces de durată şi care necesită o atenţie sporită. Sănătatea şi securitatea lucrătorilor, dar şi a locurilor de muncă este o prioritate, astfel că cei de la societate au încheiat un contract cu INSEMEX. Valoarea contractului este de peste 100 de mii de euro, mai exact 141.652,23 euro. Contractul prevede “servicii monitorizare pe perioada de închidere și post închidere din p.d.v. al securității și sănătății în muncă, a lucrărilor de închidere subterană de la sucursalele Mina Petrila, Mina Paroșeni și Mina Uricani”, iar acesta se deruleaza in perioada 27 ianuarie / 31 decembrie anul current.

 

“Cu Societatea de Inchideri am avut si in anul trecut o colaborare foarte buna. Ne-am sprijinit reciproc, am venit intotdeauna in intampinarea dorintelor si cerintelor dansilor. Asiguram monitorizarea lucrarilor de inchidere, monitorizarea post inchidere. In general suntem prezenti intotdeauna acolo unde e nevoie”,  a declarat în urmă cu ceva timp Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroşani.

 

Trei unităţi miniere din Valea Jiului se află în program de închidere. Cele trei unităţi neviabile din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine sunt Petrila, Paroşeni şi Uricani.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.