Taxă pentru susţinerea examenului de bacalaureat. Candidaţii examenului de bacalaureat care anul acesta vor susţine examenul maturităţii pentru a treia oară vor plăti o taxă de 230 de lei. Reprezentanţii Inspectorarului Şcolar Hunedoara susţin că anul acesta înscrierile debutează în data de 25 mai.
“Şi anul acesta absolvenţii de liceu care vor susţine examenul maturităţii vor plăti acea taxă de 230 de lei. Este vorba de cei care vin a treia oară la bacalaureat”, a declarat Raluca Manea, purtător de cuvânt ISJ Hunedoara.
Cei care nu au promovat anul trecut examnul de bacalaureat pot opta anul acesta să susţină proba la care nu au reuşit să obţină notă de trecere sau se pot înscrie să susţină alte probe la care să îşi mărească nota.
Anul trecut, În judeţul Hunedoara, dintre cei peste 3.800 de elevi înscrişi la Bac 2014, peste jumătate au fost declaraţi admişi. Niciunul dintre elevii hunedoreni care au participat la examanele de Bacalaureat 2014 nu a obţinut media 10.
Monika BACIU