Asistența socială de la Petroșani a avut anul trecut, cheltuieli de peste 7 milioane de lei. Susținerea măsurilor de asistență socială se plătește scump. Ponderea cea mia mare o au măsurile care vizează plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și indemnizațiile pentru persoanele cu handicap grav sau reprezentanții legali ai acestora. Pentru acest capitol s-a plătit în decursul anului 2016 suma de 6.025.564 de lei.
“În anul 2016 s-a asigurat plata salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor lunare, în sumă totală de 6.117.021 lei, pentru un nr. mediu de 461 persoane cu handicap grav”, arată raportul.
Cantina de ajutor social, prin alocarea, în medie a 74 de porții de hrană pe zi a costat 278.692,16 de lei.
“Prevenirea marginalizării sociale (plata a 3mc apă rece/persoană/lună pentru persoanele care se încadrează în prevederile legii), In medie 63
familii (pers. singure) – 13.742,06 lei”, mai arată raportul.
Tot pentru combaterea marginalizării sociale s-a alocat și suma de 1053 de lei pentru plata a 70 kwh/familie/lună energie electrică pentru persoanele care se încadrează în prevederile legii.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Petroșani au întocmit în cursul anului trecut sute de dosare.
„Astfel în cursul anului 2016 au fost întocmite 460 dispoziţii conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (de stabilirea ajutorului social, de modificare
cuantum, de suspendare, repunere în plată, încetare plată, etc.); În perioada sezonului rece 1 noiembrie 2016- 31 martie 2017, conform Legii 416/2001, au fost acordate 162 ajutoare de încălzire cu combustibil solid, în sumă de 44.834 lei. Tot în baza Legii 416/2001 au fost acordate 240 ajutoare de urgenţă în cuantum total de 224.050 lei fiind întocmite anchetele sociale şi dispoziţiile de stabilire în acest sens. Dintre acestea, un număr de 61 de familii ale căror locuinţe şi bunuri de strictă necesitate au fost afectate în totalitate de inundaţiile din luna iunie, au beneficiat de ajutoare de urgenţă acordate de la bugetul local. Pentru persoanele care nu au întrunit condiţiile de acordare a unor ajutoare de urgenţă s-au întocmit 58 răspunsuri”, mai arată raportul.
Monika BACIU