Viitorii disponibilizaţi de la CEH nu îşi pot primi salariile compensatorii. Având în vedere situaţia critică în care se află societatea energetică hunedoreană, pentru moment nu se pot face disponibilizări pentru că nu există bani pentru plata salariilor compensatorii.
“Sunt mici probleme legate de disponibilizaţi, în special plata acestor disponibilizaţi unde trebuie să găsim soluţii mult mai clare şi mult mai aplicate. Varianta care este pusă astăzi pe masă este una care poate bloca plata acestor sume către disponibilizaţi sau amâna. Ne dorim ca plăţile să fie făcute la timp şi ca oamenii care vor fi disponibilizaţi să nu sufere nici măcar un minut din acest punct de vedere. Este foarte important ca săptămâna viitoare, după finalizarea ordonanţei de rectificare bugetară să vedem cum venim cu soluţii concrete pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi exact pe zona aceasta de disponibilizaţi. Nu vreau să intru în detalii despre anumite ajutoare de stat. Până la finalul lunii august trebuie găsite soluţiile juridice, tehnice şi legale de funcţionalitate”, a declarat Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social.
Peste 500 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara ar trebui să părăsească sistemul în acest an. Dacă colegii lor de la SNÎMVJ pleacă cu salarii compensatorii şi cu venti de completare, la CEH situaţia este în ceaţă.
“E o variantă de lucru care se poate analiza (acordarea venitului de completare pentru salariaţii CEH-n.r.), nu am un răspuns până nu am un aviz de la Ministerul Muncii. Problema disponibilizaţilor va ajunge pe masa ministrului Muncii”, a mai subliniat sursa citată.
Personalul disponibilizat ar urma să primească între 3 şi 12 salarii medii brute pe unitate, calculate la nivelul anului 2014, în funcţie de vechime. Practic, valoarea sumelor compensatorii va fi cuprinsă între 9.600 şi 38.400 de lei.
El a precizat că nu există un termen exact pentru începerea restructurărilor de personal, deşi din punct de vedere economic acestea ar duce la reducerea cheltuielilor cu salariile pentru angajaţii disponibilizaţi.
CEH numără în prezent aproximativ 6.500 de angajaţi. Aceştia lucrează la minele de huilă Livezeni, Lupeni, Lonea şi Vulcan şi la termocentralele Paroşeni şi Mintia. Complexul produce circa 5% din energia electrică din România
Monika BACIU