Eduard Schmidt este, începând de azi, noul director al termocentralei Paroșeni. Schimbarea vine pe fondul numirii lui Doru Vișan secretar de stat în Ministerul Energiei. Eduard Schmidt a ocupat funcția de șef serviciu reparații.
Directorul bogat
Noul director al Termocentralei Paroșeni este avut. Acesta deține trei terenuri în județul Gorj, două fiind dobândite prin moștenire, iar altul prin donație. La capitolul imobile, Eduard Schmidt are în proprietate un apartament în Vulcan, unul în Petroșani și trei case de vacanță în comuna Scoarța din județul Gorj. Directorul de la Paroșeni conduce un autoturism Opel fabricat în anul 2009 și deține bijuterii în valoare de 5500 de euro. Împreună cu soția, tot angajată a CEH, Eduard Schmidt are conturi în bancăî în sumă totală de 83.000 de lei.
Doru Visan, fost director al Termocentralei Paroseni, a fost numit in functia de secretar de stat in Ministerul Energiei, in locul lui Aristotel Marius Jude, care a fost eliberat din functie, potrivit unor decizii ale premierului Sorin Grindeanu, publicate miercuri in Monitorul Oficial. Doru Visan (60 de ani) a fost director al Sucursalei Paroseni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Potrivit CV-ului, Visan lucreaza la Paroseni din 1984, iar din 1991 a ocupat functii de director in a ocupat functii de conducere in cadrul sucursalei.
Monika BACIU