Lupeni: Proiect pentru reducerea abandonului școlar și integrarea pe piața muncii. Municipiul Lupeni derulează un proiect european prin care oferă măsuri de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, sprijin pentru educație și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea condițiilor de locuit și servicii medico-sociale locuitorilor din cartierele Viitorului şi Tineretului. Municipalitatea derulează un proiect european prin care oferă măsuri de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, sprijin pentru educație și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea condițiilor de locuit și servicii medico-sociale locuitorilor din cartierele Viitorului și Tineretului.
Totul se derulează în cadrul proiectului Bahtalo!, proiect care a debutat încă de la începutul anului și se va derula până în data de 24 ianuarie 2021. Proiectul se derulează în parteneriat cu Asociația Umanitară Casa de Copii și Liceul Teoretic “Mircea Eliade”din Lupeni, EuroJobs SRL și Asociaţia CROFMPS din Petroșani.
“Proiectul se derulează în două cartiere din muncipiul Lupeni: Viitorului –zona ”Cioara Alba” şi Tineretului. Obiectivul general al proiectului este Reducerea numărului de comunităţi marginalizate în care exista populaţie aparţinând minorităţii roma aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate, de care vor beneficia în total un număr de 960 de persoane”, arată edilii.
Până în prezent 227 de persoane au beneficiat de măsuri integrate, printre care: servicii de sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă, prin informare şi consiliere profesională (106 de persoane), medierea muncii (106 persoane), mediere directă cu angajatorul (106 persoane), cursuri de formare profesională (47 persoane), 121 copii şi părinţii lor (sau membrii familiei) au participat la servicii educaţionale şi de consiliere. Până în prezent au fost certificate 26 de persoane în ocupaţiile de Lucrător în morărit şi panificaţie şi Lucrător în structuri pentru construcţii. Dintre acestea 14 persoane au primit şi diplome de calificare. Toţi participanţii vor primi şi o subvenţie de maxim 5 lei/oră de curs. De asemenea, a început şi al treilea curs, pentru calificarea de Brutar-patiser-preparator produse făinoase, la care s-au înscris 17 persoane. La începutul şcolii au primit rechizite noi un număr de 91 copii participanţi la proiect. Pentru a beneficia de sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie, familiile din cartierele Viitorului şi Tineretului trebuie să completeze documentele de grup ţinta şi să îşi dea consimţământul în scris pentru participarea la activităţile proiectului. Primăria Lupeni a pus la dispoziţie un spaţiu în care toţi cei care doresc să participe la activităţile desfăşurate în cadrul proiectului BAHTALO! Împreună combatem sărăcia și discriminarea” se pot înscrie la una dintre măsurile de sprijin puse la dispoziţie prin proiect.
Monika BACIU