Fonduri europene pentru infrastructură şi lifturi. Zilele trecute, la Petroşani, a fost prezent directorul ADRVES Timişoara care a avut o întâlnire informală cu reprezentanţii administraţiei locale de la Petroşani. Cei de aici au putut afla care sunt proiectele eligibile pentru fondurile europene.
“A fost prezent directorul de la ADRVEST în Petroşani, am avut o întâlnire cu echipa dumnealui pe ce înseamnă POR 2014-2020, ne-am lămurit cu unele aspecte legate de finanţarea proiectelor pentru fondurile europene, au fost discuţii informare, s-a făcut o analiză a portofoliului de proiecte pe care noi le avem, unele pot fi depuse, altele nu şi în urma informării pe care am avut-o ne vom reorienta cu anumite proiecte”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Edilii de la Petroşani vor să continue proiectele de infrastructură, dar şi să acceseze bani pentru anveloparea termică şi reabilitarea lifturilor.
“Sunt mai multe domenii, vrem să accesăm bani pentru anveloparea blocurilor, e o axă importantă, pentru infrastructură, de asemenea vrem să accesăm fonbduri europene pentru lifturi care sunt o problemă în Petroşani şi sper să reuşim pe noile ghiduri să accesăm bani şi pe această zonă şi tot ceea ce înseamnă dezvoltare în municipiul Petroşani”, a mai spus sursa citată.
În perioada trecută, 2007-2013, autorităţile locale de la Petroşani au realizat mai multe investiţii pe fonduri europene. Acum vor să treacă la o altă etapă, fapt pentru care se lucrează intens la scrierea proiectelor pentru care se doresc bani europeni.
Monika BACIU