Focarul de hepatită din municipiul Vulca, pe masa Ministerului Sănătăţii. Un parlamentar al judeţului Hunedoara, care ironic nici măcar nu este din Valea Jiului, se interesează de măsurile întreprinse de Ministerul Sănătăţii pentru eliminarea acestui focar. Carmen Hărău vrea să afle care sunt soluţiile ministerului vizavi de această problemă.
“Vă rog să îmi transmiteţi, în scris, care sunt măsurile pe care le-aţi întreprins, mai ales în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiie şi care este estimarea dumneavoastră în legătură cu evoluţia bolii”, spune deputatul Carmen Hărău.
Deputatul aduce la cunoştinţa ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu problema cu care se confruntă municipiul Vulcan şi unitatea medicală din localitate care nu mai are locuri pentru a-I interna pe pacienţi.
“După ce în lunile iulie – august s-au înregistrat în cartierul Dallas din Vulcan, 38 de cazuri de hepatită, situaţia a părut a se fi rezolvat. Se manifestă din nou, o recrudescenţă a epidemiei în Vulcan, 18 noi cazuri, care depăşesc din nou capacitatea de spitalizare a spitalului orăşenesc”, îi spune deputatul minsitrului în cadrul interpelării.
La începutul acestei săptămâni, nu mai puţin de 18 pacienţi erau internaţi la Spitalul municipal Vulcan cu hepatita A. patru dintre cazuri au fost transferate la Spitalul judeţean Deva pentru că la Vulcan nu mai existau locuri. Autorităţile locale au luat şi măsuri, însă fărăe efect.
Monika BACIU