Sportivii de la secţia de karate a Clubului Sportiv municipal Jiul Petroşani vor pleca săptămâna viitoare în Letonia la campionatul european. Tinerii speră să se întoarcă cu medalii, însă până atunci ne spun cum este viaţa unui sportiv.
“Este un sport frumos dar acum nu mi-aş mai putea imagina viaţa fără sport şi îmi place să fac mişcare în general. Mă simt chiar foarte pregătit pentru că m-am antrenat foarte mult şi antrenamentele au fost foarte dificile. În multe cercuri sunt privit foarte bine pentru că fac sport. Împart şi şcoală şi sportul şi este foarte bine. Mi-aş dori să urmez această carieră mai ales dacă tot m-am apucat şi aş vrea să continui tot aşa”, ne spune Ionuţ Molnar.
“Având în vedere că m-am antrenat foarte mult în fiecare zi, şapte zile din şapte, consider că chiar dacă ar fi mâine sau peste o săptămână voi avea un rezultat bun pentru că m-am antrenat mult şi cred că merit asta. De la un timp îţi intră în sânge. E ca şi cum ai merge pe stradă. Când stau acasă câte o zi este ca şi cum nu aş face nimic. Deja mi se pare ceva formal să merg la antrenament şi să transpir acolo. Sunt student în anul III la calculatoare şi sunt bursier. Încerc să am rezultate cât mai bune peste tot”, ne spune Ionuţ Andrei Ipate.
Zece tineri vor pleca în Letonia unde vor reprezenta Valea Jiului la campionatul european de karate.
“Sportivii nostri vor pleca la campionatul European din Letonia. Avem 10 sportivi calificaţi la lotul naţional, unul sportiv la tineret Geoge Condescu, doi sportive la juniori Bogdan Parizec şi Ştefănia Paladi, la cadeţi Ionuţ Molnar, Adrian Cebuc, Andreea Polifronie, Miruna Malauta, Andreea Ambrus şi Ştefănia Păcurar. Ei vor reprezenta Clubul Sportiv Municipal Petroşani şi de asemenea România la campionatul European din Letonia”, a declarat Radu Polifronie, director CSM Jiul Petroşani.
Tinerii se antrenează în fiecare zi pentru a face performanţă. Aceştia nu au sărbători, nu au zi libere.
“Cine nu a fost la noi la sală să vadă cât se munceşte pentru a ajunge la lot, ar trebui să treacă să vadă. Au antrenament zilnic. Sâmbătă vor avea antrenament, luni a doua zi de Paşte vor avea antrenament, marţi vor avea antrenament pentru că miercurea viitoare vom pleca spre Sebeş de unde ne preia autocarul de la lotul naţional”, ne mai spune antrenorul.
Campionatul European de Karate din Letonia va avea loc în perioada 17-19 aprilie.
Monika BACIU